Regiunea Sud-Muntenia marchează un moment de referință în implementarea fondurilor europene. Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, în calitate de Autoritate de Management a Programului Regional (PR) Sud-Muntenia 2021–2027, anunță depășirea pragului de 100% în contractarea fondurilor disponibile. Această performanță remarcabilă confirmă angajamentul regiunii pentru o dezvoltare sustenabilă și capacitatea instituțională de a transforma prioritățile strategice în rezultate concrete, cu impact real asupra comunităților locale și mediului de afaceri.
De la lansarea programului, au fost depuse 2.244 de cereri de finanțare, în valoare totală de aproape 23 miliarde de lei. Dintre acestea, 490 de proiecte au fost deja contractate, însumând o valoare de aproximativ 8,73 miliarde de lei. Prin aceste rezultate, regiunea Sud-Muntenia reușește să contracteze peste 1,54 miliarde de euro, depășind astfel pragul de 100% din fondurile disponibile în cadrul programului.
Un rol esențial în atingerea acestei performanțe revine sectorului public, care s-a dovedit a fi un partener activ și vizionar în procesul de dezvoltare regională. Acesta a reușit să încheie contracte în valoare totală de 6,12 miliarde de lei, reprezentând aproximativ 70% din fondurile disponibile. Fondurile europene vor fi direcționate către proiecte de mobilitate și regenerare urbană, infrastructură educațională, protejarea patrimoniului și dezvoltarea infrastructurii verde-albastre.
În paralel, sectorul privat a semnat 375 de contracte, în valoare de peste 2,61 miliarde de lei, ceea ce reprezintă circa 30% din alocarea programului. Aceste fonduri sunt destinate microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și mijlocii, sprijinind procesele de modernizare, digitalizare și inovare ale acestora. Prin aceste investiții, mediul privat se consolidează ca un motor fundamental al competitivității economice și al creării de noi locuri de muncă.
„Depășirea pragului de 100% al contractării arată că Sud-Muntenia este o regiune activă, dinamică și orientată spre rezultate. Această realizare colectivă dovedește că fondurile europene pot fi folosite eficient, cu impact real în comunități. Ziua de 13 nu a adus ghinion regiunii: am depășit valoarea inițială de 1.545.262.542 euro alocată Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027! Ne angajăm să continuăm cu supra-contractări, pentru binele comunităților și al locuitorilor regiunii. Mulțumim pentru încredere și sprijin!”, a declarat Liviu-Gabriel Mușat, director general al ADR Sud-Muntenia. Mulțumiri calde în special colegilor din Autoritatea de Management a Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, dar și celorlalți colegi din Agenție care au făcut posibilă această realizare însemnată!”, a declarat Liviu-Gabriel Muşat, directorul general al ADR Sud-Muntenia.
Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027 este principalul instrument de dezvoltare economică, socială și teritorială pentru cele șapte județe ale regiunii: Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman. Proiectele contractate prin program contribuie direct la modernizarea infrastructurii, sprijinirea mediului de afaceri și crearea de noi oportunități pentru locuitorii regiunii.
Mai multe informații despre Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027 pot fi consultate pe site-ul oficial al Agenției: https://2021-2027.adrmuntenia.ro/program/static/60