Prioritatea 8 - O regiune incluzivă

Această măsură vizează îmbunătățirea condițiilor de locuit pentru populația vulnerabilă. De asemenea, infrastructura de locuințe sociale individuale care beneficiază de sprijin va fi accesibilă persoanelor cu dizabilități. Investițiile pot fi realizate atât în zona urbană, cât și în zona rurală. Locuințele sprijinite prin program nu vor fi situate în zone cu riscuri de mediu sau dezastre naturale, cum ar fi incendiile și inundațiile.

Intervențiile vizând locuințele sociale individuale în cadrul acestei acțiuni vor respecta principiile de evitare a segregării spațiale/geografice/sociale, conform Ghidului Comisiei Europene (Guidance for Member States on the use of European Structural and Investment Funds in tackling educational and spatial segregation). Vor fi încurajați acei beneficiari care își propun ca prin proiecte să furnizeze complementar și servicii sociale. În construirea de locuințe sociale individuale se va respecta criteriul privind construirea de clădiri noi cu un necesar de energie primară cu cel puțin 20% mai mic decât cerința privind clădirile al căror consum de energie este aproape egal cu zero – conceptul de clădire NZEB (directive naționale).

Astfel programul va contribui la obiectivul național de creștere a eficienței energetice pe an, stabilit în conformitate cu Directiva privind eficiența energetică (2012/27/UE) și cu contribuțiile la Acordul de la Paris privind schimbările climatice, stabilite la nivel național.

Acțiunea indicativă sprijinită prin PRSM va fi complementară celor sprijinite la nivel național prin PNRR, Componenta 10 - Fondul local, în care este prevăzută o investiție referitoare la construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri care provin din grupuri/ comunități vulnerabile, precum și cu acțiunile 1.2 și 3.1. – Locuințe sociale din PIDS, ce vizează construirea de locuințe sociale individuale pentru persoane vulnerabile.

Acțiunea indicativă a fost evaluată ca fiind compatibilă cu principiul DNSH, având în vedere că a fost evaluate ca fiind compatibile cu Orientările Tehnice DNSH în temeiul MRR.