ADR Sud Muntenia și autoritățile locale din Prahova, în dialog pe tema implementării proiectelor

Consiliul Județean Prahova a găzduit o întâlnire dedicată beneficiarilor Programului Regional Sud‑Muntenia (PR SM) 2021–2027, menită să sprijine implementarea proiectelor finanțate prin program la nivel local.

La eveniment au participat reprezentanți ai Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud‑Muntenia, respectiv directorul general, Liviu Gabriel Mușat, și directorul Autorității de Management pentru Programul Regional Sud‑Muntenia, Gabriela Călin. Delegația Consiliului Județean Prahova a fost condusă de președintele Virgiliu Daniel Nanu, alături de specialiști din aparatul de specialitate. De asemenea, au fost prezenți primarii localităților din județ care au proiecte în implementare, facilitând schimbul direct de experiență și bune practici între beneficiari și autoritățile regionale.

Reprezentanții ADR Sud‑Muntenia au oferit clarificări și recomandări privind implementarea proiectelor, cu accent pe etapele administrative și tehnice necesare derulării corecte a activităților, astfel încât beneficiarii să poată asigura conformitatea documentațiilor și o gestionare eficientă a procesului de implementare.

Întâlnirea a oferit participanților oportunitatea de a discuta direct cu reprezentanții ADR Sud‑Muntenia despre proiectele aflate în derulare, în special cele dedicate regenerării și mobilității urbane, educației și eficienței energetice.

La nivelul județului Prahova, autoritățile publice locale au depus 199 de proiecte în cadrul Programului Regional Sud‑Muntenia 2021–2027, cu o valoare totală de aproximativ 2,84 miliarde de lei, demonstrând interesul ridicat pentru utilizarea fondurilor europene în beneficiul comunităților locale.

Întâlnirea a evidențiat colaborarea eficientă dintre ADR Sud‑Muntenia, Consiliul Județean Prahova și primăriile din județ, precum și angajamentul comun pentru valorificarea oportunităților de finanțare în sprijinul dezvoltării economice și sociale a comunităților locale.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud‑Muntenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud‑Muntenia 2021–2027, gestionează peste 1,57 miliarde de euro, fonduri destinate dezvoltării județelor Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.

WhatsApp Image 2026-03-18 at 3.11.25 PM (2)_0.jpeg
WhatsApp Image 2026-03-18 at 3.11.24 PM.jpeg
WhatsApp Image 2026-03-18 at 3.11.25 PM (1).jpeg
WhatsApp Image 2026-03-18 at 3.11.26 PM (5).jpeg
WhatsApp Image 2026-03-18 at 3.11.24 PM (1).jpeg
Distribuie aceasta pagină pe :