Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, a semnat nouă contracte de finanțare destinate implementării unor investiții importante în județul Dâmbovița, cu o valoare totală de peste 221 milioane de lei, din care peste 186 milioane de lei reprezintă valoare eligibilă.
Contractele au fost semnate în cadrul a trei evenimente distincte. Proiectul privind protejarea, conservarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural reprezentat de monumentul istoric de importanță națională Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din comuna Doicești a fost semnat de directorul general al ADR Sud-Muntenia, Liviu-Gabriel Mușat, și parohul Parohiei Doicești, în prezenţa Înaltpreasfințitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei.
Celelalte opt contracte de finanțare, având ca beneficiari unități administrativ-teritoriale din județul Dâmbovița, au fost semnate de directorul general al ADR Sud-Muntenia, Liviu-Gabriel Mușat, alături de reprezentanții autorităților publice locale beneficiare. Semnarea a avut loc în cadrul unor conferințe de presă organizate la sediul Primăriei Municipiului Moreni și la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, în prezența președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a cărui implicare în susținerea proiectelor de dezvoltare locală și în promovarea oportunităților de finanțare europeană contribuie la consolidarea investițiilor în județ. Din partea ADR Sud-Muntenia au mai participat Gabriela Călin, director al Direcției Autoritatea de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia, și Andreea-Mirela Tache, director al Direcției Coordonare și Management Instituțional.
Investițiile contractate contribuie la dezvoltarea durabilă a comunităților locale, la modernizarea infrastructurii educaționale și urbane, precum și la protejarea și valorificarea patrimoniului cultural al județului Dâmbovița.
Cele nouă proiecte finanțate sunt:
- „Protecția, conservarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural a monumentului istoric de importanță națională Biserica «Nașterea Maicii Domnului» din comuna Doicești, județul Dâmbovița” – beneficiar: Parohia Doicești;
- „Promovarea mobilității urbane sustenabile în municipiul Moreni” – beneficiar: Primăria Municipiului Moreni;
- „Lucrări de modernizare, reabilitare, extindere, dotare, autorizare funcționare pentru Grădiniță cu program prelungit, împrejmuire, amenajări exterioare incintă și desființare corpul C2 la Grădinița Drăgăești-Ungureni, comuna Mănești, județul Dâmbovița” – beneficiar: Primăria Comunei Mănești;
- „Reabilitare și extindere grădiniță cu program prelungit situată în satul Ungureni, comuna Corbii Mari, județul Dâmbovița” – beneficiar: Primăria Comunei Corbii Mari;
- „Construire creșă în comuna Corbii Mari, județul Dâmbovița” – beneficiar: Primăria Comunei Corbii Mari;
- „Extindere, modernizare și dotare Școala nr. 2 Parc Bucșani, comuna Bucșani, județul Dâmbovița” – beneficiar: Primăria Comunei Bucșani;
- „Construire creșă în satul Răzvad, comuna Răzvad” – beneficiar: Primăria Comunei Răzvad;
- „Reabilitare, extindere și dotare Grădinița Săteni, comuna Aninoasa, județul Dâmbovița” – beneficiar: Primăria Comunei Aninoasa;
- „Desființare școală existentă și construire școală gimnazială, seră didactică, împrejmuire și amenajare curte în comuna Potlogi” – beneficiar: Primăria Comunei Potlogi.
Prin aceste investiții, Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027 continuă să sprijine dezvoltarea echilibrată a regiunii, prin finanțarea unor proiecte care răspund nevoilor comunităților locale și contribuie la creșterea calității vieții cetățenilor.
ADR Sud-Muntenia rămâne un partener activ al autorităților publice locale și al beneficiarilor din regiune, susținând implementarea proiectelor cu impact direct asupra dezvoltării economice și sociale a Sud-Munteniei.

