ADR Sud-Muntenia, partener activ în promovarea dezvoltării regionale la nivel european

În data de 5 februarie a.c., a avut loc o întâlnire la Bruxelles, cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu și reprezentanții Agențiilor pentru Dezvoltare Regională (ADR) din România. Din partea Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, la eveniment a participat Gabriela Călin, director Direcția Autoritatea de Management PR Sud-Muntenia.

Întâlnirea a reprezentat o oportunitate valoroasă pentru Agenții de a discuta despre prioritățile și provocările legate de implementarea politicii de coeziune la nivel regional în România. Importanța valorificării experienței regionale în planificarea și implementarea fondurilor europene, astfel încât acestea să răspundă eficient nevoilor cetățenilor și să contribuie la dezvoltarea comunităților, a reprezentat subiectul principal al întâlnirii.

De asemenea, a fost evidențiată necesitatea unui sprijin continuu pentru abordarea regională în contextul european actual, subliniind că nimeni nu trebuie lăsat în urmă în cursa pentru competitivitate. Agențiile pentru Dezvoltare Regională joacă un rol crucial în identificarea celor mai bune soluții pentru sprijinirea cetățenilor în atingerea obiectivelor Uniunii Europene.

Roxana Mînzatu a reafirmat angajamentul Comisiei Europene de a sprijini dezvoltarea regională în România și a subliniat importanța parteneriatului cu ADR-urile în acest proces. Discuțiile s-au axat și pe modul în care fondurile europene pot contribui la bunăstarea românilor, prin dezvoltarea cunoștințelor și competențelor, crearea de locuri de muncă de calitate și sprijinirea tranziției către o economie mai verde.

Reprezentanții Agențiilor au reconfirmat dorința de a colabora strâns cu instituțiile europene, subliniind aprecierea pentru sprijinul și deschiderea la dialog oferite de Roxana Mînzatu și echipa sa.

În aceeași zi, la întâlnirea de lucru cu vicepreședinte executiv pentru coeziune și reforme, Raffaele Fitto, s-au explorat strategii pentru a accelera implementarea programelor printr-o colaborare mai strânsă între instituțiile regionale, naționale și europene.

În calitatea sa de autoritate de management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, ADR Sud-Muntenia continuă să fie un pilon important pentru dezvoltarea regională, oferind sprijin constant comunităților și mediului de afaceri în utilizarea eficientă a fondurilor europene. Prin eforturile constante ale ADR Sud-Muntenia, regiunea beneficiază de o finanțare semnificativă pentru proiecte care susțin dezvoltarea economică, mediul de afaceri și calitatea vieții cetățenilor. Acest progres demonstrează angajamentul regiunii față de o dezvoltare sustenabilă și competitivă.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia este Autoritate de management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 și gestionează peste 1,57 miliarde de euro pentru cetățenii din județele componente ale regiunii - Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.

Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 este publicat pe site-ul Agenției, www.adrmuntenia.ro, în secțiunea Despre noi > Activitatea ADR Sud – Muntenia > Dezvoltare regională > 2021-2027 > PR Sud ‐ Muntenia 2021‐2027, link: https://2021-2027.adrmuntenia.ro/program/static/60.

Distribuie aceasta pagină pe :