ADR Sud-Muntenia pregătește un nou apel de proiecte pentru dezvoltarea locuințelor sociale individuale

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia a organizat, la sediul central din municipiul Călărași, întâlnirea „Sprijin pentru locuințele sociale individuale – Apel NEB”, dedicată pregătirii unui nou apel de proiecte destinat dezvoltării stocului regional de locuințe sociale pentru populația vulnerabilă.

La întâlnire au participat, din partea ADR Sud-Muntenia, Andreea-Mirela Tache, directorul Direcției Coordonare și Management Instituțional și Gabriela Călin, directorul Autorității de Management a Programului Regional Sud-Muntenia (PR SM) 2021-2027. De asemenea, la reuniune au fost prezenți reprezentanți ai Consiliilor Județene, ai Primăriilor Municipiilor Reședință de Județ din regiune, precum și ai Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC).

De asemenea, reprezentanții desemnați ai Comisiei Europene pentru asistență tehnică, Marius Cristea și Andreea Acasandre, au prezentat conceptul, principiile și valorile Noului Bauhaus European (NEB), care vor sta la baza viitorului apel de proiecte. Cu acest prilej, Marius Cristea a felicitat echipa ADR Sud-Muntenia, menționând că aplicația transmisă de Agenția noastră a fost evaluată drept cea mai bună dintre toate aplicațiile depuse de ADR-urile din țară.

Noul apel va fi lansat în cadrul Priorității 8 – O regiune incluzivă, Obiectivul Specific RSO 4.3, și va urmări dezvoltarea stocului regional de locuințe sociale pentru populația vulnerabilă.

Apelul va fi construit pe structura conceptului Noul Bauhaus European, inițiativă a Uniunii Europene care promovează sustenabilitatea, incluziunea și calitatea estetică în transformarea mediului construit și a comunităților.

Bugetul total alocat apelului de proiecte este de 7.000.000 de euro.

Prin acest apel se urmărește susținerea unor intervenții care să contribuie nu doar la creșterea numărului de locuințe sociale disponibile, ci și la crearea unor spații de locuire adaptate nevoilor persoanelor din grupurile vulnerabile, în condiții de accesibilitate, siguranță și calitate.

Cine poate solicita finanțare

Potrivit structurii propuse pentru apel, solicitanții eligibili vor putea fi:

  • Unitățile Administrativ-Teritoriale – județ;
  • Unitățile Administrativ-Teritoriale – municipii reședință de județ;
  • UAT județ/UAT municipiu reședință de județ împreună cu instituții de asistență socială cu personalitate juridică;
  • Asocieri ale autorităților administrației publice locale, inclusiv Asociații de Dezvoltare Intercomunitară (ADI).

Ce tipuri de investiții vor putea fi finanțate

În cadrul viitorului apel sunt prevăzute următoarele categorii de activități eligibile:

  • achiziționarea de locuințe sociale, care vor fi transferate în domeniul public al UAT și modernizate pentru a corespunde standardelor legale aplicabile locuințelor sociale;
  • construirea, reabilitarea și modernizarea locuințelor sociale individuale, adaptate nevoilor persoanelor din grupurile vulnerabile;
  • schimbarea destinației clădirilor existente, în vederea transformării acestora în locuințe sociale individuale;
  • achiziția dotărilor, echipamentelor și mobilierului necesare pentru respectarea standardelor legale aplicabile locuințelor sociale.

Un apel construit în spiritul Noului Bauhaus European

Noul Bauhaus European este o inițiativă a Uniunii Europene care pune în relație sustenabilitatea, incluziunea și calitatea estetică în procesul de transformare a mediului construit și a comunităților. Conceptul urmărește ca transformările realizate în comunități să fie atractive, accesibile și relevante pentru toți, ținând cont de diversitatea locurilor, tradițiilor și culturilor. La baza acestei abordări stau procesul participativ și co-crearea, adică identificarea și dezvoltarea soluțiilor de locuire în dialog direct cu actorii locali și beneficiarii vulnerabili.

Pentru a răspunde standardelor europene de transparență, ADR Sud-Muntenia se află în proces de operaționalizare a cadrului regional de guvernare participativă. Platforma dedicată, în curs de dezvoltare pe site-ul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, va oferi instrumentele necesare pentru ca societatea civilă și partenerii locali să se poată implica activ în consultările publice și în conturarea inițiativelor regionale.

Prin integrarea principiilor NEB în viitorul apel destinat locuințelor sociale individuale, investițiile sprijinite prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 vor putea contribui la dezvoltarea unor soluții de locuire care să răspundă atât nevoilor sociale ale comunităților, cât și obiectivelor de sustenabilitate și calitate a mediului construit.

Prin această inițiativă, ADR Sud-Muntenia continuă demersurile pentru creșterea incluziunii sociale și îmbunătățirea condițiilor de locuire pentru persoanele vulnerabile din regiune, în concordanță cu obiectivele Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027 și cu principiile europene promovate prin Noul Bauhaus European.

Distribuie aceasta pagină pe :