ADR Sud-Muntenia, premiată la Topul Firmelor din județul Călărași 2025

Andreea-Mirela Tache, directorul Cabinetului Directorului General din cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, a participat joi, 27 noiembrie 2025, la invitația președintelui Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Călărași, Marian Drăgan, la evenimentul Topul Firmelor din județul Călărași. La ediţia centenară a reuniunii a participat şi Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României  alături de reprezentanți ai Consiliului Județean Călărași, ai primăriilor municipiilor Călărași și Oltenița, ai Instituției Prefectului Județului Călărași, precum și parlamentari și antreprenori din mediul local.

Cu această ocazie, conducerea ADR Sud-Muntenia a primit din partea CCIA Călărași o diplomă și o plachetă aniversară Centenar 1925–2025 – Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Călărași, în semn de apreciere pentru sprijinul constant acordat mediului de afaceri călărășean.

Devenit, de-a lungul anilor, un reper în cultura de afaceri locală, evenimentul reunește parteneri și invitați care definesc performanța în mediul economic. Reprezentanții CCIA Călărași au premiat companiile cu rezultate remarcabile în ultimul an, oferind un clasament obiectiv și relevant al performanței economice din județ. Ceremonia are drept scop recunoașterea excelenței în afaceri și reprezintă totodată o oportunitate valoroasă de interacțiune cu cei mai importanți membri ai comunității economice locale, favorizând noi direcții de colaborare și dezvoltare.

În calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia (PR SM), ADR Sud-Muntenia a gestionat peste 594 milioane de euro pentru cele două apeluri de proiecte dedicate mediului privat din cele șapte județe ale regiunii: o linie de ajutor de stat destinată IMM-urilor și o schemă de ajutor de minimis pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici. La nivelul judeţului Călăraşi, în cadrul celor două apeluri au fost depuse 125 de proiecte, în valoare totală de aproape 74 milioane de euro.

Aceste cifre record pentru județul Călărași evidențiază interesul major al mediului de afaceri față de oportunitățile de finanțare oferite prin PR SM 2021–2027.

Analiza cererilor de finanțare, în funcție de domeniile de activitate (coduri CAEN), arată că cele mai numeroase aplicații provin din sectoarele de fabricare a confecțiilor metalice și a componentelor pentru structuri metalice, precum și din domeniul lucrărilor de construcții pentru clădiri rezidențiale și nerezidențiale. De asemenea, proiectele dedicate dezvoltării activităților de asistență medicală specializată s-au bucurat de un interes ridicat.

Felicităm echipa de organizatori ai evenimentului și antreprenorii călărășeni pentru performanțele realizate în 2025. ADR Sud-Muntenia își menține rolul de partener activ, mereu aproape de mediul privat și de inițiativele sale.

Agenţia este Autoritate de management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 și va gestiona peste 1,57 miliarde de euro pentru cetățenii din județele componente ale regiunii - Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.

Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 este publicat pe site-ul Agenției, www.adrmuntenia.ro, în secțiunea Despre noi > Activitatea ADR Sud – Muntenia > Dezvoltare regională > 2021-2027 > PR Sud ‐ Muntenia 2021‐2027, link: https://www.adrmuntenia.ro/programul-regional-sudmuntenia-20212027/static/1295

4_23.jpg
2_42.jpg
1_14.jpeg
6_19.jpg
3_36.jpg
WhatsApp Image 2025-11-27 at 4.21.40 PM (7).jpeg
Distribuie aceasta pagină pe :