Anunț de presă privind debutul proiectului AT cod SMIS 328600

Anunț de presă privind debutul proiectului „Sprijin pentru ADR Sud-Muntenia/ Autoritatea de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia, în vederea asigurarii functionarii sistemului de management al PR Sud-Muntenia în perioada 2024-2025”

Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, în calitate de beneficiar, anunţă debutul proiectului cu titlul „Sprijin pentru ADR Sud-Muntenia/ Autoritatea de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia, în vederea asigurarii functionarii sistemului de management al PR Sud-Muntenia în perioada 2024-2025”, cod SMIS 328600, finanțat prin Programul Regional (PR) Sud-Muntenia (SM) 2021-2027, Prioritatea 7 - „Asistență Tehnică”, Apel: PRSM/442/PRSM_P7/AT/AT/PRSM_A8.

Valoarea totală a deciziei de finanţare, semnată de  Autoritatea de Management (AM) pentru Programul  Regional Sud-Muntenia 2021 – 2027 și beneficiar este de 94.830.574,39 lei, din care 80.605.988,23 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, 14.224.586,16 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național, iar durata de implementare a proiectului este de 18 luni (3 iulie 2024 – 31 decembrie 2025).

Obiectivul general al proiectului este implementarea eficientă și transparentă a Programului Regional Sud- Muntenia 2021-2027, precum și asigurarea sprijinului necesar pentru realizarea activităților Organismului Intermediar (inclusiv costuri de personal) pentru închiderea Programului Operațional Regional 2014 – 2020 (monitorizare ex-post, închidere de program etc), având în vedere inclusiv asigurarea tranziției personalului către AM PRSM. Acesta va fi realizat prin asigurarea funcționării sistemului de management și control pentru implementarea, monitorizarea eficientă și evaluarea programului, elaborarea de studii relevante, întărirea capacității administrative a AM PRSM, a beneficiarilor și partenerilor regionali de a pregăti și implementa proiecte și asigurarea informării corespunzătoare a acestora, a transparenței și promovării programului, activități generale de administrație necesare în vederea realizării atribuțiilor ADR Sud-Muntenia, în calitate de Autoritate de Management.

Proiectul va fi implementat în regiunea Sud-Muntenia (birourile județene din Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman și sediul central din Călărași) și va avea ca rezultate: plata cheltuielilor salariale, deplasare, diurnă, cazare, asigurare de bunuri și servicii, organizare de evenimente pentru a sprijini dezvoltarea capacității administrative a instituțiilor implicate în sistemul de management și control al PRSM și activități de informare specifice precum și elaborarea de studii și analize.

Mai multe detalii despre implementarea acestui proiect puteţi obţine de pe site-ul Programului, https://2021-2027.adrmuntenia.ro, sau de la sediul ADR Sud-Muntenia, str. Munteniei, nr. 7A, Călăraşi, cod 910164, tel. 0242/331.769, 0728/026.708, fax 0242/313.167, e-mail office@adrmuntenia.ro, persoană de contact - Ionuț Gabriel VIȘAN, expert Serviciul Achiziții Publice și Asistență Tehnică.

Distribuie aceasta pagină pe :