Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia, în calitate de beneficiar, anunţă debutul proiectului cu titlul„Sprijin logistic și salarial pentru ADR Sud Muntenia în procesul de închidere a POR 2014-2020”, cod SMIS 323388, finanțat prin Programul Regional (PR) Sud Muntenia 2021 - 2027, Prioritatea 7 „Asistență Tehnică”, Apel : PRSM/323/PRSM_P7/AT/AT/PRSM_A8 .
Valoarea totală a deciziei de finanţare, semnată de Autoritatea de Management pentru Programul Regional Sud Muntenia 2021 – 2027 și beneficiar este de 8.451.129,14 lei, din care 7.183.459,77 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, 1.267.669,37 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național, iar durata de implementare a proiectului este de 6 de luni (1 ianuarie 2024 - 30 iunie 2024).
Obiectivul general al proiectului este asigurarea sprijinului necesar pentru realizarea activităților Organismului Intermediar (inclusiv costuri de personal) pentru închiderea Programului Operațional Regional 2014 –2020 (monitorizare ex-post, închidere de program etc), având în vedere inclusiv asigurarea tranziției personalului către AM PRSM.
Obiectivul general al proiectului se aliniază obiectivului general al programului, care vizează stimularea creșterii economice inteligente, durabile și echilibrate, precum și îmbunătățirea calității vieții comunităților locale prin susținerea capacității de inovare și digitalizare a administrației locale și a economiei regionale, dezvoltarea durabilă a infrastructurii și serviciilor și valorificarea potențialului cultural și turistic al regiunii.
Proiectul va fi implementat în regiunea Sud-Muntenia (birourile județene din Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman și sediul central din Călărași) și va avea ca rezultate următoarele: plata cheltuielilor salariale, deplasare, diurnă, cazare, asigurare de bunuri și servicii, birotică pentru personalul implicat în o activitati necesare îndeplinirii atributiilor privind închiderea POR 2014-2020.
Mai multe detalii despre implementarea acestui proiect puteţi obţine de pe site-ul 2021-2027.adrmuntenia.ro sau de la sediul ADR Sud Muntenia, str. Munteniei, nr. 7A, Călăraşi, cod 910164, tel.: 0242/331.769, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: office@adrmuntenia.ro, persoană de contact: Ionuț Gabriel VIȘAN, expert Serviciul Achiziții Publice și Asistență Tehnică.