În perioada 23–24 aprilie 2026, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, a participat la cea de-a 5-a reuniune a Rețelei Șefilor Autorităților de Management (HoMA Network), desfășurată la Bruxelles, sub egida Direcţiei Generale pentru Politică Regională și Urbană a Comisiei Europene (DG REGIO).
Evenimentul a fost deschis de Sofia Alves, Director DG REGIO, care a subliniat importanța consolidării cooperării între autoritățile de management din statele membre și necesitatea identificării unor soluții eficiente pentru implementarea politicilor de coeziune în actualul context european.
ADR Sud-Muntenia a fost reprezentată de Gabriela Călin, Director al Autorității de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, și de Andreea-Mirela Tache, Director al Cabinetului Directorului General.
Reuniunea a reunit reprezentanţi ai autorităților de management din statele membre ale Uniunii Europene, experți ai Comisiei Europene și factori de decizie implicați în implementarea Politicii de Coeziune, având ca obiectiv consolidarea cooperării instituționale și identificarea celor mai eficiente soluții pentru accelerarea implementării programelor europene.
Agenda reuniunii a inclus dezbateri și sesiuni de lucru dedicate provocărilor de implementare din perioada 2021–2027, abordărilor privind auditul și mecanismele de asigurare, pregătirii viitoarelor instrumente de programare, precum și impactului schimbărilor economice, demografice și tehnologice asupra politicilor europene.
În cadrul sesiunilor tematice, au fost discutate subiecte precum: simplificarea și eficientizarea proceselor de implementare; mecanismele de coordonare și guvernanță multilevel; consolidarea capacității administrative; utilizarea instrumentelor financiare și a plăților bazate pe performanță; provocările generate de suprapunerea instrumentelor europene de finanțare, inclusiv interferențele cu Mecanismul de Redresare și Reziliență (RRF).
Prin schimbul de bune practici și experiență cu autoritățile de management din celelalte state membre, ADR Sud-Muntenia își consolidează capacitatea instituțională și contribuie la promovarea unei abordări moderne, eficiente și orientate către rezultate în gestionarea fondurilor europene.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, gestionează peste 1,57 miliarde de euro, fonduri destinate dezvoltării județelor Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.

