Cetatea Poenari renaște cu ajutorul fondurilor europene

După un proiect complex de conservare și consolidare, în valoare de peste 23,2 milioane de lei, finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, program pentru care Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia a deţinut rolul de Organism Intermediar, Cetatea Poenari își primește din nou vizitatorii începând de astăzi, 14 aprilie. Proiectul a vizat reabilitarea și restaurarea acestui important monument istoric național și internațional, aflat în administrarea Muzeului Județean Argeș și proprietatea județului Argeș. Investiția a avut un scop dublu: asigurarea conservării pe termen lung a Cetății Poenari și transformarea sa într-un pilon al dezvoltării economice și turistice durabile pentru întreaga regiune, având ca beneficiari direcți turiștii, comunitatea locală și județul Argeș.

La invitația președintelui Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, directorul general al ADR Sud-Muntenia, Liviu Gabriel Mușat, directorul Autorităţii de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, Gabriela Călin și directorul Cabinetului Directorului General, Andreea Mirela Tache, au luat parte la evenimentul de redeschidere. Participarea ADR Sud-Muntenia subliniază rolul vital al fondurilor europene, canalizate prin Axa Prioritară 5 a POR 2014-2020. Această axă strategică este dedicată îmbunătățirii mediului urban și valorificării durabile a patrimoniului cultural, finanțând proiecte esențiale pentru conservarea, protecția, promovarea și dezvoltarea unor obiective naturale și culturale de valoare, precum Cetatea Poenari.

Proiectul a urmărit stimularea dezvoltării locale prin protejarea și valorificarea acestui important element de patrimoniu, concentrându-se pe modernizarea infrastructurii cetății și pe creșterea vizibilității sale prin digitalizare. Lucrările extinse, desfășurate pe o suprafață de 1.897 mp (incluzând cetatea și calea de acces), au cuprins reabilitarea structurală și arhitecturală, măsuri de conservare a elementelor istorice, lucrări de combatere a umidității și protecție a zidurilor, refacerea pavimentelor, modernizarea traseelor de vizitare și a căii de acces. În plus, s-a investit în modernizarea utilităților (înlocuirea cablului electric, instalarea de fibră optică și Wi-Fi), crearea unui sistem modern de iluminat și supraveghere, montarea de facilități pentru protecția faunei și pentru confortul vizitatorilor (generatoare acustice, bănci, coșuri de gunoi), precum și intervenții delicate pentru a asigura integritatea structurii.

Vreau să vă felicit pentru ce aţi realizat la Cetatea Poenari. Numai uitându-vă la structura bugetului, ați putut observa un buget pentru acest proiect de peste 5 milioane de euro, din care finanțarea din POR 2014-2020 a fost de peste 2 milioane de euro, iar cofinanțarea a depășit 3 milioane de euro. Acest lucru evidențiază și mai clar angajamentul pe care Consiliul Județean și l-a asumat pentru finalizarea acestui proiect. Evident, proiectul este emblematic în sine pentru cultură, pentru istoria României, dar și pentru turismul și economia zonei, poate chiar a întregii regiuni și a țării”, a declarat Liviu Gabriel Muşat, directorul general al ADR Sud-Muntenia.

De fiecare dată spun că toate aceste lucruri sunt făcute printr-o muncă de echipă. Acest lucru îl voi spune și astăzi și trebuie să adresez, în primul rând, mulțumirile mele aparatului tehnic al Consiliului Judeţean, celor care, împreună cu reprezentanții ADR Sud-Muntenia, conduşi de domnul Liviu Muşat, ne-au fost de fiecare dată alături în tot ceea ce a însemnat dorința noastră de a accesa un număr cât mai mare de proiecte europene”, a precizat, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă.

Cetatea Poenari, un simbol al perioadei de formare a statelor feudale românești (secolele XIII-XV), cu o importanță strategică defensivă, domină peisajul din comuna Arefu de la o altitudine de 850 de metri. Accesul către cetate, deși solicitant prin cele 1.480 de trepte, este răsplătit cu o panoramă spectaculoasă. Acest proiect amplu nu doar că salvează un monument istoric valoros, dar are și un impact pozitiv asupra beneficiarilor indirecți, cum ar fi autoritățile publice locale, agențiile de turism și proprietarii de unități de cazare din zonă, contribuind la dezvoltarea strategică a întregii regiuni.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio 2014-2020 și are responsabilități delegate pentru implementarea acestui program.

Distribuie aceasta pagină pe :