Comisia Europeană apreciază evoluţia Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027

Joi, 6 februarie 2025, Gabriela Călin, director al Direcției Autoritatea de Management PR Sud-Muntenia din cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, a participat la o întâlnire tehnică de lucru organizată la sediul DG REGIO din Bruxelles. Evenimentul a reunit reprezentanți ai Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România și Sofia Alves, director DG REGIO, Aida Liha Matejicek, directorul Unității pentru România-Croația, adjunctul acesteia, Krzysztof Kasprzyk și Nicola Aimi, manager de program.

Principalul obiectiv al discuțiilor a fost identificarea provocărilor majore în derularea programelor regionale și găsirea celor mai eficiente soluții pentru facilitarea accesului la fondurile europene. Reprezentanții DG REGIO au menționat că, în prezent, nu există dificultăți semnificative în implementare, însă au subliniat importanța unei colaborări continue cu autoritățile de management pentru prevenirea întârzierilor și îmbunătățirea procesului de absorbție. În cadrul întâlnirii a fost prezentat progresul în implementarea PR SM 2021-2027, program aliniat cerințelor și direcțiilor stabilite de Comisia Europeană, iar rezultatele pozitive acestuia se reflectă în progresul înregistrat.

De asemenea, s-a reconfirmat sprijinul Comisiei Europene pentru implementarea eficientă a proiectelor regionale și s-a discutat importanța valorificării experienței regionale în utilizarea fondurilor europene. Printr-o colaborare susținută la nivel național și european, Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 va continua să sprijine proiecte esențiale pentru dezvoltarea sustenabilă și competitivă a regiunii.

ADR Sud-Muntenia, în calitate de autoritate de management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, continuă să fie un actor-cheie în dezvoltarea regională. Prin gestionarea eficientă a fondurilor europene și sprijinul acordat comunităților locale, agenția contribuie la dezvoltarea economică, susținerea mediului de afaceri și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor din județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia este Autoritate de management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 și gestionează peste 1,57 miliarde de euro pentru cetățenii din județele componente ale regiunii - Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.

Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 este publicat pe site-ul Agenției, www.adrmuntenia.ro, în secțiunea Despre noi > Activitatea ADR Sud – Muntenia > Dezvoltare regională > 2021-2027 > PR Sud ‐ Muntenia 2021‐2027, link: https://2021-2027.adrmuntenia.ro/ .

 

 

Distribuie aceasta pagină pe :