Delegația Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, condusă de directorul general Liviu-Gabriel Mușat, a participat vineri, 21 noiembrie 2025, la Conferința „Cohesion 2027+: un catalizator pentru dezvoltare pe termen lung, competitivitate economică incluzivă și reziliență în întreaga Europă”organizată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Finanțelor. Din delegație au făcut parte Gabriela Călin, director al Autorității de Management pentru Programul Regional (PR) Sud-Muntenia 2021–2027, și Andreea-Mirela Tache, director al Cabinetului Directorului General.
Conferința și-a propus să constituie o platformă strategică de dialog privind viitorul Politicii de Coeziune, în contextul cadrului financiar multianual 2028–2034, reunind reprezentanți de rang înalt ai instituțiilor europene, ai statelor membre și ai partenerilor strategici, cu scopul de a analiza rolul coeziunii în consolidarea competitivității, rezilienței și dezvoltării echilibrate în Europa.
În cadrul sesiunilor de lucru, directorul general Liviu-Gabriel Mușat, alături de directorii celorlalte Agenții pentru Dezvoltare Regională din țară, a participat la o întâlnire de lucru cu Dragoş Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Raffaele Fitto - vicepreședintele executiv al Comisiei Europene pentru Coeziune și Reforme şi Roxana Mînzatu, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene. Discuțiile au abordat evoluțiile actuale din negocierile privind viitorul politicii de investiții a Uniunii Europene, precum și rolul regiunilor în consolidarea competitivității și rezilienței la nivel european, oferind totodată o perspectivă amplă asupra direcțiilor strategice ale Politicii de Coeziune în contextul pregătirii noului Cadru Financiar Multianual 2028–2034.
Conferința de la București are loc într-un moment definitoriu pentru Uniunea Europeană, în contextul discuțiilor privind următorul Cadru Financiar Multianual. UE se confruntă cu necesitatea creșterii competitivității globale, consolidării echilibrului social și teritorial și adaptării la un climat geopolitic aflat în schimbare, care reclamă investiții sporite în securitate și apărare. În același timp, Uniunea gestionează tranziția către noi reguli fiscale, efectele crizelor recente și pregătirile pentru extinderea viitoare.
În acest context, dezbaterile privind crearea unui posibil „Fond Unic” – care ar include componente de coeziune economică, socială și teritorială, agricultură și dezvoltare rurală, pescuit și economie maritimă, prosperitate și securitate – precum și introducerea Planurilor Naționale și Regionale de Parteneriat evidențiază o etapă de transformare în arhitectura politicii de investiții a UE. Echilibrul dintre solidaritate, performanță și flexibilitate rămâne un subiect central al discuțiilor.
Participarea ADR Sud-Muntenia la acest eveniment consolidează rolul instituției în procesul de dialog european privind viitorul Politicii de Coeziune și reafirmă angajamentul regiunii pentru dezvoltare durabilă, competitivitate și coeziune social-teritorială.

