Conferință regională privind integrarea conceptului „Noul Bauhaus European” în domeniul eficienței energetice la nivelul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027

Vineri, 23 iunie 2023, începând cu ora 10:00, Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia a organizat, în colaborare cu Asociaţia Agenţiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG, o conferință regională pentru promovarea oportunităţilor de finanţare din Programul Regional (PR) Sud-Muntenia 2021-2027, pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice şi rezidențiale.

Întâlnirea a avut loc online, prin intermediul platformei Zoom. Noutățile aduse de PR SM 2021-2027 au fost prezentate de Daniela Traian, director Direcția Dezvoltare, Cristina Radu, șef Serviciu helpdesk și Cătălin Lungu, expertul tehnic al ADR Sud-Muntenia, în cadrul UIP E.L.E.N.A.

ADR Sud-Muntenia, în calitate de Autoritate de Management (AM) pentru PR Sud-Muntenia 2021-2027, a avut în vedere introducerea conceptului „Noul Bauhaus European” în cadrul obiectivului specific aferent eficienței energetice și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, în vederea găsirii de soluții accesibile pentru provocările climatice.

Evenimentul are loc în cadrul proiectului „Sprijin pentru eficientizarea gestionării şi implementării FES/ Ia nivelul autorităţilor publice locale de la nivelul oraşelor, municipiilor şi judeţelor din România", cod SMIS 132349, finanţat prin Programul Operaţional de Asistenţă Tehnică 2014-2020.

Asociaţia Agenţiilor pentru Dezvoltare Regională din România - ROREG, este un organism neguvernamental, creat în anul 2005, care reuneşte cele opt agenţii pentru dezvoltare regională din România şi urmăreşte promovarea unei abordări comune şi unitare în ceea ce priveşte dezvoltarea regională şi implementarea programelor cu finanţare europeană.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia este Autoritate de management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 și va gestiona peste 1,5 miliarde de euro pentru cetățenii din județele componente ale regiunii - Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.

Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 este publicat pe site-ul Agenției, www.adrmuntenia.ro, în secțiunea Despre noi > Activitatea ADR Sud – Muntenia > Dezvoltare regională > 2021-2027 > PR Sud ‐ Muntenia 2021‐2027, link: https://www.adrmuntenia.ro/programul-regional-sudmuntenia-20212027/static/1295

Distribuie aceasta pagină pe :