Finanțare disponibilă pentru ONG-uri: Ghidul „Pacte de integritate” este lansat oficial

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional (PR) Sud-Muntenia 2021-2027, anunță lansarea Ghidului solicitantului „Pacte de integritate”, aferent Priorității P7 – Asigurarea funcționării sistemului de management al PR Sud-Muntenia, componenta de Asistență tehnică.

Începerea depunerii proiectelor: 5 februarie 2026, ora 08:00

Închiderea depunerii: 5 martie 2026, ora 14:00

Alocarea totală a apelului este de 200.000 euro:

Rate de cofinanțare: FEDR: 85% şi Buget de stat: 15%

Valoarea eligibilă a proiectelor:

  • Minim: 30.000,00 euro
  • Maxim: 200.000,00 euro

Apelul finanțează activități desfășurate de un monitor independent, vizând:

  • analiza și evaluarea conformității proceselor de achiziții publice și a proceselor decizionale aferente;
  • sprijinirea implementării angajamentelor și activităților autorității contractante, ofertanților și contractanților, prin furnizare de asistență tehnică;
  • creșterea transparenței achizițiilor publice prin publicarea informațiilor și implicarea cetățenilor;
  • facilitarea cooperării instituționale și a implicării părților interesate în procesul de monitorizare a investițiilor publice.

Solicitanți eligibili

Pot depune proiecte organizațiile nonguvernamentale (ONG) înființate conform OG nr. 26/2000 și/sau altor legi speciale, care îndeplinesc cumulativ mai multe condiții

Parteneriate eligibile

Sunt permise:
a) parteneriate între ONG-uri constituite conform OG 26/2000;
b) parteneriate între un ONG lider (OG 26/2000) și alte organizații fără scop lucrativ, înființate prin legi speciale.

Pentru detalii suplimentare, Ghidul solicitantului și documentele apelului sunt disponibile pe site-ul oficial al ADR Sud-Muntenia https://2021-2027.adrmuntenia.ro/at--pact-de-integritate/apel/423  și în platforma MySMIS.

ADR Sud-Muntenia încurajează organizațiile eligibile să participe și să contribuie la creșterea transparenței și integrității procesului de achiziții publice în regiune.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia este Autoritate de management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 și gestionează peste 1,57 miliarde de euro pentru cetățenii din județele componente ale regiunii - Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.

 

 

Distribuie aceasta pagină pe :