Luni, 31.07.2023, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional (PR) Sud-Muntenia 2021-2027, lansează în consultare publică:
Ghidul solicitantului: „Valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice, prin investiții în dezvoltarea infrastructurii, serviciilor și echipamentelor IT relevante și necesare”, din cadrul Priorității 1 - O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice, Obiectivul Specific RSO 1.2 - Valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al companiilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice, Operațiunea B - Valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice, prin investiții în dezvoltarea infrastructurii, serviciilor și echipamentelor IT relevante și necesare.
Eventualele observații, comentarii, recomandări, întrebări clar fundamentate și justificate se vor transmite la secțiunea „Întrebări și Răspunsuri”, precum și la adresa de e-mail: ghiduri@adrmuntenia.ro, pentru o perioadă de 15 zile lucrătoare de la data publicării ghidului în consultare, până în data de 23.08.2023.
Răspunsurile cu privire la observațiile, comentariile, recomandările, întrebările formulate de către petenți, se vor centraliza și publica de către Autoritatea de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia, în aceeași secțiune „Întrebări și Răspunsuri” deschisă pentru prezentul ghid, în termen de 30 zile de la finalizarea consultării publice.
Ghidurile pot fi consultate pe website-ul dedicat Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027 – 2021-2027.adrmuntenia.ro, la adresa: https://2021-2027.adrmuntenia.ro/download_file/document/461/ghid-concultare-RSO-1-2-operatiunea-B.rar