Oportunități de finanțare în perioada 2021-2027, prezentate mediului privat

Vineri, 19 ianuarie 2024, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia a participat la reuniunea cu membrii Camerei Franceze de Comerț și Industrie în România. (CCIFER).

În cadrul evenimentului, ADR Sud-Muntenia a prezentat oportunitățile de finanțare aferente mediului de afaceri, existente în cadrul Programului Regional (PR) Sud-Muntenia 2021-2027 și Programului Tranziție Justă (PTJ) 2021-2027.

Din partea Agenției au participat Andreea-Mirela Tache, directorul Cabinetului Directorului General, Daniel Ştefan, şef Serviciu OI PTJ și Cristina Radu, șef Serviciu helpdesk.

La sfârșitul întâlnirii a avut loc o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Prin aceste întâlniri de lucru, ADR Sud-Muntenia, în calitate de Autoritate de Management pentru PR Sud-Muntenia 2021-2027 și Organism Intermediar pentru PTJ 2021-2027, și-a propus să vină în întâmpinarea mediului privat, oferind informații despre posibilitățile de dezvoltare existente la nivel regional, precum și despre tendințele și prioritățile celor două Programe.

Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 este publicat pe site-ul dedicat Programului, la adresa: https://2021-2027.adrmuntenia.ro/program/static/60, precum și pe site-ul Agenției, www.adrmuntenia.ro, în secțiunea Despre noi > Activitatea ADR Sud – Muntenia > Dezvoltare regională > 2021-2027 > PR Sud ‐ Muntenia 2021‐2027, link: https://www.adrmuntenia.ro/programul-regional-sudmuntenia-20212027/static/1295

Programul Tranziție Justă 2021-2027 este publicat pe site-ul adrmuntenia.ro, în secțiunea Despre noi > Activitatea ADR Sud – Muntenia > Programe implementate > https://www.adrmuntenia.ro/programul-tranzitie-justa-20212027/static/1559

 

Distribuie aceasta pagină pe :