Anul 2026 a debutat cu un moment important pentru patrimoniul cultural și dezvoltarea durabilă a municipiului Ploiești, odată cu marcarea începerii proiectului „Restaurarea, consolidarea, punerea în valoare a clopotniței Bisericii «Sf. Ioan Botezătorul» și realizarea lucrărilor conexe aferente”, finanțat prin Programul Regional (PR) Sud-Muntenia 2021–2027.
La întâlnirea organizată pentru lansarea activităților au participat, din partea Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, Liviu-Gabriel Mușat, director general şi Andreea-Mirela Tache, director al Cabinetului Directorului General alături de preotul paroh Aurelian - Mihai Frusinoiu.
Proiectul, încadrat în Prioritatea 6 – O regiune atractivă, are o valoare totală de peste 6,71 milioane de euro, din care peste 6,57 milioane de euro reprezintă fonduri nerambursabile. Investiția vizează restaurarea și consolidarea Clopotniței Bisericii „Sf. Ioan Botezătorul”, cunoscută și ca Monument al Eroilor din Războiul de Întregire Națională (1916–1918), un reper identitar important al municipiului Ploiești.
Durata de implementare este de 42 de luni, cu termen final estimat în aprilie 2029. Proiectul urmărește impulsionarea dezvoltării durabile a municipiului Ploiești și consolidarea poziției acestuia ca destinație turistică la nivel regional și național. Restaurarea și valorificarea sitului cultural vor genera efecte economice, sociale și culturale semnificative, contribuind la revitalizarea zonei și la creșterea atractivității turistice.
După finalizarea investiției, se estimează că numărul vizitatorilor va depăși 34.000 de turiști anual, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra economiei locale, a serviciilor turistice și a comunității.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia îndeplinește rolul de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, gestionând un buget de peste 1,57 miliarde de euro destinat dezvoltării echilibrate și durabile a regiunii. Fondurile sprijină proiecte strategice în domenii precum patrimoniul cultural, infrastructura, mobilitatea urbană, educația și competitivitatea economică.
Prin acest proiect, patrimoniul istoric al Ploieștiului capătă o nouă șansă de valorificare, devenind un vector important pentru dezvoltarea regională și pentru promovarea identității culturale a Sud-Munteniei.

