Perioada în care pot fi depuse documentele strategice, prelungită până pe 30 septembrie 2024

strategii_4.jpg

Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, în calitate de Autoritate de Management (AM) pentru Programul Regional (PR) Sud-Muntenia 2021-2027, a modificat data și ora închiderii apelului de proiecte destinat autoritățile publice locale din regiunea Sud-Muntenia care elaborează și implementează propriile strategii integrate de dezvoltare teritorială.

Astfel, joi, 25 iulie 2024, AM PR SM 2021-2027 a emis Corrigendum numărul 4 privind modificarea Ghidului Solicitantului pentru „Apelul privind strategiile integrate de dezvoltare teritorială”, în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027. Perioada în care pot fi depuse documentele strategice a fost prelungită până pe 30 septembrie 2024, ora 24:00.

Mai multe detalii puteți afla accesând link-ul următor: https://2021-2027.adrmuntenia.ro/download_file/article/116/Corrigendum%20nr%204.zip

Distribuie aceasta pagină pe :