PR SM 2021–2027: investiții inteligente pentru creșterea competitivității societăților comerciale

Într-un context economic în continuă schimbare, în care digitalizarea și eficiența operațională reprezintă factori esențiali pentru dezvoltarea companiilor, TECHNOLOGY SIGNUS 1995 S.R.L. a ales să investească strategic în modernizare și competitivitate prin implementarea proiectului „Creșterea sustenabilă a competitivității TECHNOLOGY SIGNUS 1995 S.R.L. prin investiții durabile”, finanțat în cadrul Programul Regional Sud-Muntenia (PR SM) 2021-2027, Prioritatea P1 – Inovare, digitalizare.

Fondată în 1995 ca afacere de familie, SIGNUS are o experiență solidă în furnizarea de soluții industriale și producția de piese de schimb pentru utilaje de mari dimensiuni. Compania activează în domenii precum industria auto, feroviară, energetică, aerospațială și mecanica generală, menținând standarde ridicate de calitate și performanță.

Obiectivul principal al proiectului a fost creșterea competitivității companiei prin investiții în echipamente moderne, digitalizare și tehnologii eficiente, capabile să susțină dezvoltarea durabilă a activității. Totodată, proiectul a urmărit extinderea capacității de producție, automatizarea fluxurilor tehnologice, lansarea unor produse noi și diversificarea portofoliului de soluții industriale.

În cadrul proiectului au fost achiziționate un sistem integrat IT și software pentru optimizarea proceselor operaționale, un centru de prelucrare metal, un strung performant, un electrostivuitor și un sistem fotovoltaic de 150 kW pentru creșterea eficienței energetice și reducerea impactului asupra mediului.

Implementat pe parcursul a 14 luni și finalizat în aprilie 2026, proiectul a contribuit la modernizarea infrastructurii tehnologice a companiei, la creșterea eficienței operaționale și la valorificarea mai bună a capacităților de producție.

Valoarea totală a investiției a depășit 1,8 milioane de euro, dintre care peste 827 mii de euro au reprezentat finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Sprijinul european a permis accelerarea procesului de modernizare și implementarea unor soluții sustenabile orientate spre performanță și inovare.

Prin această investiție, TECHNOLOGY SIGNUS 1995 S.R.L. și-a consolidat poziția pe piață, și-a crescut capacitatea de răspuns la cerințele clienților și a creat premise pentru dezvoltarea de noi parteneriate comerciale și extinderea activității pe termen lung.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, gestionează peste 1,57 miliarde de euro destinate dezvoltării județelor Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman, contribuind la susținerea investițiilor și dezvoltării economice regionale.

Distribuie aceasta pagină pe :