Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice (UNRMI) a organizat Expoziția de proiecte și Gala de premiere a Trienalei Naționale de Restaurare 2025 – Ediția a X-a, desfășurată la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. În cadrul prestigioasei gale au fost acordate 23 de premii oficiale, selectate de un juriu independent dintre cele 58 de proiecte înscrise în competiție, precum și două premii speciale, în afara jurizării.
Printre proiectele laureate ale ediției, s-a remarcat în mod deosebit Casa Prefectului din Municipiul Turnu Măgurele, care a obținut Premiul „Magna cum laude” la categoria „Construcții civile”, ca recunoaștere a valorii restaurării sale exemplare și a reintegrării sale funcționale în viața comunității locale.
Construită în anul 1890, Casa Prefectului – un monument istoric emblematic pentru patrimoniul local – și-a redobândit frumusețea prin proiectul de restaurare „Centru de tineret și străzi urbane pentru creșterea calității vieții din Municipiul Turnu Măgurele”. Proiectul, derulat de Primăria Municipiului Turnu Măgurele și finanțat prin Programul Operațional Regional 2014–2020, are o valoare totală de peste 5,1 milioane de euro, dintre care peste 4,2 milioane de euro provin din fonduri europene.
Au fost executate lucrări de consolidare structurală, injectări ale fisurilor cu mortare geostructurale și stabilizarea terenului de fundație, toate realizate cu respectarea principiilor restaurării autentice. La nivel arhitectural, s-a intervenit asupra plasticii fațadelor, a decorației parietale și a elementelor din stuc și tâmplărie, reconstituindu-se detaliile originale. Pictura decorativă interioară, specifică barocului francez, a fost dezvelită și restaurată, redându-se motivele florale, vegetale și scenele alegorice inițiale.
Recent, proiectul a fost vizitat de reprezentanții ADR Sud-Muntenia, alături de cei ai Comisiei Europene, care au apreciat calitatea lucrărilor și impactul pozitiv asupra comunității locale.
Prin finalizarea lucrărilor, Casa Prefectului a fost transformată într-un Centru de Tineret modern, păstrând însă identitatea arhitecturală și simbolică a monumentului.
Curtea a fost amenajată cu spații verzi, alei din piatră naturală, mobilier urban și zone de joacă, redând comunității un spațiu viu, deschis și reprezentativ.
Premiul „Magna cum laude” acordat în cadrul Trienalei Naționale de Restaurare 2025 confirmă valoarea tehnică, artistică și culturală a acestui proiect, precum și angajamentul autorităților locale și al echipei de restauratori pentru protejarea patrimoniului istoric românesc.

