Proiectele REGIO ale Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului înaintează în mod alert

Reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, împreună cu Înaltpreasfințitul Calinic Argeşeanul, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, au participat la o întâlnire de lucru desfășurată la Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului. Scopul întâlnirii a fost evaluarea stadiului implementării proiectelor finanțate prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 și evidențierea celui de-al doilea proiect semnat între cele două instituții în anul 2024.

Proiectul „Consolidare, restaurare și punere în valoare a construcțiilor din cadrul ansamblului Curtea Domnească, Curtea de Argeș – corpurile C1, C2, C3, C4, C5, C6” marchează un nou pas important în procesul de valorificare a patrimoniului istoric și cultural național. Acesta se alătură proiectului semnat anterior pentru restaurarea și punerea în valoare a Catedralei Arhiepiscopale, ctitoria Sfântului Neagoe Vodă Basarab din Municipiul Curtea de Argeș.

La eveniment au participat Liviu Gabriel Mușat, director general ADR Sud-Muntenia, Gabriela Călin, director al Autorității de Management PR Sud-Muntenia 2021-2027, și Andreea-Mirela Tache, director al Cabinetului directorului general. În prezent, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului gestionează trei proiecte prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, în valoare totală de peste 83,5 milioane de lei. Dintre acestea, două proiecte au fost deja semnate, iar cel de-al treilea este în faza de evaluare tehnică și financiară.

Proiectele semnate includ restaurarea Ansamblului Bisericii „Sfântul Nicolae Domnesc” și valorificarea Catedralei Arhiepiscopale din Curtea de Argeș. În faza de evaluare se află proiectul dedicat consolidării și valorificării Capelei funerare „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul,” contribuind la dezvoltarea turismului și îmbunătățirea impactului cultural și economic la nivel regional.

Prin aceste inițiative, se urmărește nu doar conservarea și restaurarea patrimoniului cultural de importanță națională, ci și dezvoltarea turismului și creșterea impactului economic și cultural în regiunea Sud-Muntenia.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia este Autoritate de management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 și gestionează peste 1,57 miliarde de euro pentru cetățenii din județele componente ale regiunii - Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.

Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 este publicat pe site-ul Agenției, www.adrmuntenia.ro, în secțiunea Despre noi > Activitatea ADR Sud – Muntenia > Dezvoltare regională > 2021-2027 > PR Sud ‐ Muntenia 2021‐2027, link: https://2021-2027.adrmuntenia.ro/program/static/60

Distribuie aceasta pagină pe :