Directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, Liviu Gabriel Mușat, a organizat online, miercuri, 12 iulie 2023, o reuniune a Comitetului de Monitorizare a Programului Regional (PR) Sud-Muntenia 2021-2027, în calitate de președinte al acestuia.
La eveniment au participat Aida Liha Matejicek - Director adjunct, Direcția Generală Politică Regională și Urbană, Nicola Aimi - Expert senior, Direcția Generală Politică Regională și Urbană, iar din partea ADR Sud-Muntenia: Gabriela Manuela Călin - directorul Autorității de Management (AM) a Programului Regional Sud-Muntenia, Andreea Mirela Tache - directorul Cabinetului Directorului General și Nicoleta Topîrceanu, șef Serviciu evaluare, selecție și contractare PR Sud-Muntenia.
De asemenea, au fost prezenți și alți reprezentanți ai Comisiei Europene, ai autorităților publice centrale și locale din Sud-Muntenia, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai mediului universitar, de cercetare, reprezentanți ai societății civile în domeniul protecției mediului, promovării patrimoniului cultural și natural și ai promovării drepturilor fundamentale ale omului și respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități și a nediscriminării.
În cadrul ședinței au fost prezentate și aprobate: minuta reuniuni Comitetului de Monitorizare din data de 14 martie 2023; actualizarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Comitetului de Monitorizare al PR Sud-Muntenia 2021-2027; completarea Metodologiei de selectare a criteriilor de eligibilitate și selecție a proiectelor finanțate prin PR Sud-Muntenia 2021-2027; „Metodologia privind imunizarea la schimbările climatice” aplicabilă proiectelor finanțate în cadrul PR Sud-Muntenia 2021-2027.
De asemenea, au fost actualizate, completate și aprobate criteriile de eligibilitate și selecție a proiectelor finanțate în cadrul apelurilor de proiecte „Sprijin pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici finanțate în cadrul PR Sud-Muntenia 2021-2027” și „Sprijin pentru microîntreprinderi, întreprinderi mici și întreprinderi mijlocii finanțate în cadrul PR Sud-Muntenia 2021-2027”.
Tot în cadrul ședinței au fost prezentate și aprobate criteriile de eligibilitate și selecție a proiectelor finanțate în cadrul apelurilor de proiecte: „Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin investiții în clădiri publice în cadrul PR Sud-Muntenia 2021-2027”; „Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin investiții în locuințe multifamiliale în cadrul PR Sud-Muntenia 2021-2027”; „Sprijin acordat municipiilor reședință de județ, inclusiv zonelor urbane funcționale ale acestora, din regiunea Sud-Muntenia, pentru investiții în operațiuni de regenerare urbană”; „Sprijin acordat municipiilor, altele decât municipiile reședință de județ, și orașelor, inclusiv zonelor urbane funcționale ale acestora, din regiunea Sud-Muntenia, pentru investiții în operațiuni de regenerare urbană”; „Sprijin acordat învățământului antepreșcolar și preșcolar pentru îmbunătățirea accesului egal la servicii de calitate și incluzive în educație, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online multifamiliale în cadrul PR Sud Muntenia 2021-2027”; „Sprijin acordat învățământului primar și secundar pentru îmbunătățirea accesului egal la servicii de calitate și incluzive în educație, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online în cadrul PR Sud-Muntenia 2021-2027”.
La „Diverse” au mai fost prezentate stadiul Sistemul de gestiune și control și Noul Bauhaus European – inițiativă creativă și interdisciplinară.
CM PR Sud-Muntenia este structura de tip partenerial, fără personalitate juridică, cu rol decizional strategic în procesul de implementare a PR Sud-Muntenia 2021-2027 și a fost constituit în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1060/2021 privind dispozițiile comune. Este constituit din 33 de membri cu drept de vot, iar la ședințe pot participa membrii observatori, precum și reprezentanții Comisiei Europene - cu rol de monitorizare și consultativ. De asemenea, la reuniunile CM PRSM pot participa, în calitate de invitați, reprezentanți ai instituțiilor europene, ai instituțiilor administrației publice centrale și locale, precum și ai altor organizații și entități.
Comitetul de Monitorizare a Programului Regional Sud-Muntenia examinează:
• progresele înregistrate în ceea ce privește implementarea programului;
• orice probleme care influențează performanța programului și măsurile de remediere;
• progresele înregistrate cu privire la efectuarea evaluărilor, la sinteza evaluărilor și la orice acțiuni ulterioare constatărilor;
• acțiunile în legătură cu comunicarea și vizibilitatea;
• îndeplinirea condițiilor favorizante și aplicarea acestora pe întreg parcursul perioadei de programare;
• progresele înregistrate în ceea ce privește consolidarea capacității administrative pentru instituțiile publice, parteneri și beneficiari, dacă este cazul.
Totodată, CM PR Sud-Muntenia aprobă:
• metodologia și criteriile folosite pentru selectarea operațiunilor, inclusiv orice modificări ale acestora;
• raportul final privind performanța programului;
• planul de evaluare și orice modificare a acestuia;
• orice propunere de modificare a programului, formulată de Autoritatea de Management.
ADR Sud-Muntenia este Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 și va gestiona peste 1,57 miliarde de euro pentru cetățenii din județele componente ale regiunii - Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.
Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 este publicat pe site-ul Agenției, www.adrmuntenia.ro, în secțiunea Despre noi > Activitatea ADR Sud – Muntenia > Dezvoltare regională > 2021-2027 > PR Sud-Muntenia 2021‐2027, link: https://www.adrmuntenia.ro/programul-regional-sudmuntenia-20212027/static/1295