Liviu Gabriel Mușat, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, alături de Andreea-Mirela Tache, director Cabinet Director General, au participat joi, 24 octombrie 2024, la invitația președintelui Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Argeș, George Caval, la Topul Firmelor din Argeş.
Ajuns la cea de-a 29-a ediție, Topul Firmelor din Argeș a celebrat companiile care au obținut rezultate remarcabile în ultima perioadă, oferind un clasament obiectiv și concludent al performanței economice a firmelor din județ. Ceremonia de decernare a premiilor are ca scop recunoașterea și aprecierea excelenței în mediul de afaceri, fiind o oportunitate valoroasă pentru a interacționa cu cei mai importanți membri ai comunității de afaceri din Argeș și pentru a explora noi oportunități de dezvoltare.
„Să fii în mijlocul celui mai efervescent şi puternic mediu de afaceri din regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia reprezintă o bună oportunitate să învăţăm şi apoi să dăm înapoi comunităţii lecţiile învăţate. Am lansat Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, un program care s-a născut mai greu pentru mediul de afaceri argeşean, însă, în acest moment, când am toate datele disponibile, pot spune că 30% din proiectele depuse în regiunea Sud-Muntenia sunt din Argeş. Acest lucru face Argeşul judeţul fanion al regiunii şi în ceea ce priveşte mediul privat”, a declarat Liviu Gabriel Muşat, directorul general al ADR Sud-Muntenia.
Mediul de afaceri din județul Argeș se află într-o continuă expansiune, ceea ce se reflectă în numărul semnificativ de proiecte depuse de antreprenori în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027. La finalul perioadei de depunere a proiectelor în cadrul apelurilor destinate mediului privat, județul Argeș s-a clasat pe primul loc în regiunea Sud-Muntenia, cu aproape 400 de aplicații și o valoare totală de peste 2 miliarde de lei. De asemenea, peste 30% din totalul fondurilor solicitate în cele șapte județe ale regiunii revine antreprenorilor argeșeni.
Tabel 1: Situaţia proiectelor depuse în judeţul Argeş în cadrul PR SM 2021-2027 pentru schema de ajutor de minimis
Județ |
Nr. proiecte |
% |
Valoare totală (Lei) |
% |
Valoare medie proiect din valoarea totală (Lei) |
Valoare solicitată |
% |
Valoare medie proiect din valoarea solicitată (FEDR + BS) (Lei) |
Argeș |
237 |
28,90 |
317.635.512,69 |
24,63 |
1.340.234,23 |
206.874.719,31 |
29,67 |
872.889,11 |
Tabel 2: Situaţia proiectelor depuse în judeţul Argeş în cadrul PR SM 2021-2027 pentru ajutor de stat
Județ |
Nr. proiecte |
% |
Valoare totală (Lei) |
% |
Valoare medie proiect din valoarea totală (Lei) |
Valoare solicitată |
% |
Valoare medie proiect din valoarea solicitată (FEDR + BS) (Lei) |
Argeș |
162 |
28,98 |
1.764.590.660,64 |
30,36 |
10.892.534,94 |
858.473.190,62 |
29,56 |
5.299.217,23 |
ADR Sud-Muntenia este Autoritate de management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 și va gestiona peste 1,57 miliarde de euro pentru cetățenii din județele componente ale regiunii - Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.
Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 este publicat pe site-ul Agenției, www.adrmuntenia.ro, în secțiunea Despre noi > Activitatea ADR Sud – Muntenia > Dezvoltare regională > 2021-2027 > PR Sud ‐ Muntenia 2021‐2027, link: https://www.adrmuntenia.ro/programul-regional-sudmuntenia-20212027/static/1295