Astăzi, 8 iulie 2025, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din Târgoviște a devenit prima unitate de învățământ liceal din regiunea Sud-Muntenia care obține finanțare prin Programul Regional (PR) Sud-Muntenia 2021-2027. Această realizare subliniază dedicarea autorităților locale și regionale față de dezvoltarea educației și viitorul tinerilor.
Finanțarea obținută reflectă efortul susținut și viziunea clară privind modernizarea educației în Dâmbovița și în Sud-Muntenia, contribuind la îmbunătățirea infrastructurii școlare și a condițiilor pentru elevi și profesori.
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea liceului, alături de directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, Liviu-Gabriel Mușat. La eveniment a fost prezent și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, parlamentari și reprezentanți ai autorităților locale, toți contribuind la acest succes.
Acest proiect se axează pe dezvoltarea unui mediu educațional modern și stimulativ, care să ajute elevii să se dezvolte, să se pregătească pentru viitor și să aibă acces la o educație de calitate, care include pe toată lumea. Investiția totală pentru acest proiect se ridică la aproximativ 5,08 milioane euro. Din această sumă, peste 3,91 milioane euro reprezintă contribuție financiară nerambursabilă.
„Primăria Târgoviște este un exemplu pentru administrațiile publice locale din România în ceea ce privește modul în care pregătește proiectele de dezvoltare pe care le depune pentru a obține finanțare europeană nerambursabilă. Până acum, Primăria Târgoviște are deja în diferite etape, de evaluare sau de contractare, 19 proiecte. Valoarea acestora se apropie de 500 de milioane de lei, ceea ce reprezintă 20% din «zestrea» județului Dâmbovița. Sunt convins că toate vor fi implementate cu succes, așa cum s-a întâmplat și în exercițiul financiar european trecut”, a declarat Liviu Gabriel Mușat, directorul general al ADR Sud Muntenia.
Intervențiile prevăzute includ lucrări de eficientizare energetică, modernizarea instalațiilor, reparații interioare, precum și dotarea completă cu echipamente didactice moderne. Accentul este pus pe digitalizarea procesului educațional, în concordanță cu cerințele actuale ale pieței muncii. Se estimează că, de această investiție, vor beneficia anual aproximativ 662 de elevi, contribuind semnificativ la îmbunătățirea accesului la educație de calitate în regiunea Sud-Muntenia.
Daniel Cristian Stan, primarul Municipiului Târgoviște, a subliniat: „Este cel mai important proiect care a vizat vreodată un liceu tehnologic în municipiul Târgovişte. Lucrările la Liceul Tehnologic Constantin Brâncoveanu sunt finanţate prin Programul Regional Sud-Muntenia, gestionat prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, cu o valoare de 25,2 milioane de lei. Discutăm, practic, de refacerea Liceului Constantin Brâncoveanu, urmând ca toate corpurile de clădire să fie reabilitate”.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia îndeplinește rolul de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, gestionând un buget de peste 1,57 miliarde euro destinat locuitorilor din județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.
Programul este disponibil online la adresa: https://2021-2027.adrmuntenia.ro.




