Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional (PR) Sud-Muntenia 2021-2027, a lansat vineri, 29 noiembrie 2024, apelul de proiecte destinat infrastructurii verde-albastre.
Apelul de proiecte aferent Ghidului solicitantului „Intensificarea acțiunilor de protecție și conservare a naturii, a biodiversității și a infrastructurii verzi, inclusiv în zonele urbane, precum și reducerea tuturor formelor de poluare prin investiții în infrastructura verde-albastră” este finanțat în cadrul Priorității 2- „O regiune cu orașe prietenoase cu mediul”, Obiectivul specific RSO2.7 - „Intensificare acțiunilor de protecție și conservare a naturii, a biodiversității și a infrastructurii verzi, inclusiv în zonele urbane, precum și reducerea tuturor formelor de poluare”, Operațiunea PRSM/ID/2/2/2.7 - „PRSM/ID/2/2/2.7 - Intensificare acțiunilor de protecție și conservare a naturii, a biodiversității și a infrastructurii verzi, inclusiv în zonele urbane, precum și reducerea tuturor formelor de poluare prin investiții în infrastructura verde-albastră”.
Activităţi eligibile:
- Realizarea/amenajarea de parcuri și grădini publice, inclusiv „parcuri de buzunar”, păduri urbane, grădini botanice, zone verzi existente care ar putea fi reabilitate ca și IVA;
- Sisteme durabile de drenaj la scară mică, inclusiv, dar fără a se limita la pavaje permeabile, acoperișuri și pereți verzi; câmpie mlăștinoasa, iazuri de retenție, zone umede construite folosind soluțiile bazate pe natură;
- Colectarea apei pluviale și realizarea de bazine de retenție sau alte forme de stocare a apei pentru furnizarea de servicii ecosistemice;
- Amenajarea terenurilor slab utilizate sau abandonate prin aducerea terenului la starea inițială în vederea refacerii ecosistemului sub formă de spații verzi naturale și semi-naturale (păduri, tufișuri, pajiști, zone umede (mlaștini), lacuri și râuri/pâraie, zone stâncoase etc.);
- Împădurirea și reîmpădurirea zonelor expuse la alunecări de teren care înconjoară orașele și sunt localizate în intravilanul localităților;
- Crearea de coridoare verzi – albastre prin reabilitarea, regularizarea, dragarea și amenajarea râurilor, lacurilor și canalelor, inclusiv a malurilor acestora în vederea utilizării durabile pentru pietoni, bicicliști, activități educaționale etc. și crearea spațiilor de biodiversitate.
Solicitanţi eligibili:
- UAT municipii reședință de județ/ municipii/ orașe/ județ/ comună din regiunea Sud-Muntenia;
- Parteneriate între UAT municipii reședință de județ/ municipii/ orașe, în calitate de lider de parteneriat, și unitățile administrativ-teritoriale din zona urbană funcțională a acestora, în calitate de partener;
- Parteneriate între UAT județ, în calitate de lider de parteneriat, și UAT din mediul rural, în calitate de partener.
Alocarea financiară pentru acest apel de proiecte este de 66.269.411,94 euro din care:
FEDR - 56.329.000,00 euro;
Buget de Stat – 9.940.411,94 euro.
Perioada de depunere a proiectelor:
• 03 februarie 2025, ora 08:00
• 31 iulie 2025, ora 12:00
Valoare minimă eligibilă: 100.000,00 euro
Valoare maximă eligibilă: 5.000.000,00 euro
Apelul este de tip competitiv, cu termen limită de depunere 31 iulie 2025, ora 12:00
Mai multe detalii puteți afla accesând link-ul următor: https://2021-2027.adrmuntenia.ro/prsmid2227--intensificarea-actiunilor-de-protectie-si-conservare-a-naturii-a-bio/apel/134